Procesul Mutarea 🗺️🚗 Mă mut înapoi în România după 6 ani de străinătate

Am lipsit cam mult, știu. Am făcut prima postare pe blog și apoi… am dispărut. Nici nu mai țin minte când am deschis ultima dată blogul, darămite să mai și scriu ceva. Îmi cer scuze pentru absență și sper să mă „puneți motivată”, pentru că da, am un motiv foarte bine întemeiat – iar comunitatea mea de pe YouTube știe exact despre ce este vorba. Și anume, Procesul Mutarea.

Da, probabil după cum știți deja, mă mut înapoi în România după 6 ani de străinătate și sincer… nu-mi vine să cred că în sfârșit se întâmplă… Pe YouTube documentez tot procesul, pas cu pas, așadar vă aștept și acolo, însă aici am decis să las câteva gânduri „pe hârtie”, în primul rând pentru mine și apoi din plăcerea și bucuria sinceră de a le împărtăși cu voi.

N-aveți idee cât mă bucur că sunteți alături de mine în tot acest proces și în această călătorie. Călătorie care, până acum, s-a simțit exact ca un roller coaster într-un parc de distracții: ba ești sus, ba ești jos, ba mergi cu fața, ba te dai de trei ori pe spate. Și nu exagerez. 😅

În mai puțin de o lună predăm cheile casei în care am locuit timp de 3 ani – un spațiu care ne-a fost cu adevărat „casă departe de casă” – și totuși, toate lucrurile sunt încă la locul lor. Parcă nimic nu s-a întâmplat deși, dacă ați urmărit ultimul daily vlog, știți că mici progrese au fost. Dacă nu l-ați văzut, permiteți-mi să vă povestesc puțin cam care este progresul făcut până acum.

Am început timid și treptat, cu fotografiatul și încărcatul hainelor pe Vinted, unde am vândut o bună parte din haine, accesorii, cărți și veselă – strict din dorința de a le salva și de a ajunge la alte femei care, sper eu, să se bucure de ele. Am donat, am dus la reciclat și am trimis și acasă din ele. Mă întreb oare de câte haine are nevoie o femeie?

Am făcut ordine, curățenie, sortare și organizare printre acte, lucrușoare mici pe care uiți că le ai prin sertare și ordine printre cărțile care așteaptă să fie citite în bibliotecă – ce păstrăm, ce donăm, cu ce mai rezonăm, de ce ne vom mai folosi? Vă spun sincer, minimalismul nu mai suna atât de rău. 😁

Apoi m-am apucat de curățat în profunzime canapeaua, salteaua și tot ce poate fi curățat și pus la vânzare. 🫧🧹🧼 Lucruri de care, personal, mă despart cu greu, deoarece sunt lucruri pentru care am muncit din greu și care au venit tot pe rând, pentru că nu ne-am permis să le cumpărăm pe toate odată – lucruri care, încetul cu încetul, au început să dea contur acestei case. Iar acum le las să plece, cu speranța că își vor găsi o nouă casă – la fel de caldă și primitoare cum a fost a noastră, aici… în Anglia.

Țin minte și acum cât de tare ne-am bucurat, și eu și Andrei, de fiecare lucru care era livrat, despachetat, montat și ulterior așezat în casă. Țin minte, câte luni am dormit pe 2 saltele împrumutate de la cea mai bună prietenă a mea, Andrea, cum am mâncat pe jos din cele 2 boluri, 2 farfurii și 2 furculițe pe care le aveam, până au ajuns masa și scaunele, la multe luni distanță. Țin minte cum ne-am bucurat de primul nostru brad de Crăciun, pe care l-am mutat ulterior din living pentru că era atacat de cei 3 monștri: Luna, Pumpkin și Vanilla. Păi cum să nu ataci această jucărie imensă și luminoasă din living? Brad pe care l-am împachetat și l-am trimis alături de alte 64 de kg de lucruri, sâmbătă, acasă. Mi se pare ireal cum viața ta construită în 3, 5 sau 10 ani poate să încapă în doar câteva cutii.

Primele lucruri au fost împachetate și trimise, vizitele la veterinar sunt săptămânale, pentru că avem multe de pus la punct pentru cei 3 „demolatori oficiali de brazi de Crăciun”, lucrurile se donează, se vând, se reciclează, își găsesc o nouă casă, una câte una. Mașina se strică, apoi se repară, apoi mai apare încă ceva. Lista e interminabilă, parcă nu se mai termină, și totuși timpul trece atât de repede și atât de încet în același timp. Vă mai zic?

Un proces tare stresant, cel puțin până în acest moment, cu suișuri și coborâșuri, dar atât de frumos și trist în același timp. Un mix de sentimente adunate într-un om mic de 1,54 cm, cu sufletul cât un purice, care abia așteaptă să ajungă acasă, dar care în același timp își dorește să le facă pe toate: să se bucure de proces, să se și odihnească, să și mănânce și să mai țină și pasul cu munca și cu tot procesul mutării.

Pumni și lăbuțe strânse pentru mine, vă rog – și rămâneți aproape, că mai urmează. Doar nu credeți că atât aveam de zis despre Procesul Mutarea și toată experiența asta cu „de toate” pe care am avut-o aici în Anglia, din 2019 până în prezent.

Eu, bagajele, valizele și cutiile împachetate vă mulțumim că sunteți și aici pe blog, dar și pe canalul de YouTube alături de noi în această călătorie. Una lungă de vreo 2 zile, pe care o vom face cu mașina până în România, până acasă – o călătorie prin viață, pe care mă bucur că o putem parcurge împreună.

Love,

P

O poza cu primele bagaje trimise in Romania. Nici mai mult nici mai putin de 64 de kg.